
Optiunea ideala pentru cei care doresc cursuri in concordanta cu nevoile lor
TRAINING SL-TC ofera o promisiune in ceea ce priveste pregatirea profesionala a cursantilor, a modului optim in care se vor raporta la sarcinile corespunzatoare dar si suportul efectiv pe care il dobandesc chiar si dupa incheierea cursului.
Militam pentru ideea de invatarea continua si ii sustinem pe oameni in acest sens. Niciodata nu este prea tarziu sa dobandesti noi aptitudini insa dincolo de nevoile personale trebuie sa fii intampinat de oameni care sa constituie un real suport.
In urma experientei vaste in domeniu atat a noastra dar si a lectorilor nostri am convenit asupra unei noi viziuni care sa faca din cursurile oferite de TRAINING SL-TC o alta experienta in care finalitatea sa nu fie doar o ceritificare ci si un bagaj solid de cunostinte, experiente si ipostaze insusite de catre cursanti.
Programele de perfectionare, respectiv specializare, reprezinta pregatirea profesionala care conduce la dezvoltarea sau completarea cunostintelor, deprinderilor sau competentelor profesionale ale unei persoane care detine deja o calificare, respectiv dezvoltarea competentelor în cadrul aceleiasi calificari, dobândirea de competente noi în aceeasi arie ocupationala sau într-o arie ocupationala noua, dobândirea de competente fundamentale/cheie sau competente tehnice noi, specifice mai multor ocupatii.
Programele de calificare, respectiv recalificare, reprezinta pregatirea profesionala care conduce la dobândirea unui ansamblu de competente profesionale care permit unei persoane sa desfasoare activitati specifice uneia sau mai multor ocupatii.
Tip Produs / Servicii | Discount |
CURS INSPECTOR SSM | de la -50% |
CURS DELEGAT SINDICAL | de la -50% |
CURS RESPONSABIL DE MEDIU | de la -30% |
CURS ENGLEZA CONVERSATIONALA | de la -25% |
* In momentul plasarii unei comenzi se mentioneaza faptul ca sunteti „Membru ANTIC cu discount , angajat al TELEKOM ROMANIA / Ericsson / Vodafone / RCS-RDS / IBM / Oracle / AKTA / Orange / Germanos / Nextgen / Sunlight sau DT Bussiness Services„ |
Date de contact:
Pentru ofertele de cursuri, discount-uri si preturi accesati site-ul www.training-sltc.ro
Punct de lucru: Adresa: B-Dul 1 Mai,Nr. 51-55, Sector 5, Bucuresti
Numerele de telefon la care ne puteți contacta sunt următoarele:
Email: office (at) training-sltc.ro